Dacă ai avut curajul să-ţi cumperi un şarpe ca animal de companie sau vrei să faci asta pe viitor, dar eşti un începător într-ale reptilelor, iată cinci sfaturi de care ar trebui să ţii cont.
Trebuie să ştii cât de mare va creşte şarpele pe care îl aduci acasă! Mulţi şerpi pot fi crescuţi în condiţii rezonabile dacă măsoară la maturitate în jur de un metru şi un pic sau chiar doi. Ai grijă, însă, ca nu cumva să te trezeşti acasă cu vreun piton care să crească până la 6 metri pentru că, mai mult ca sigur, nu îl vei putea adăposti în condiţii normale.
Nu face economii! Atunci când achiziţionezi un astfel de animal, trebuie să-ţi dai seama că va trebui să investeşti în el. Alege un vivariu mare, care să aibă cel puţin lungimea pe care o va măsura şarpele la maturite şi în care reptila să se simtă cât mai confortabil. Vrei să fie fericit şi sănătos, nu-i aşa?
Află cât de docil este noul tău animăluţ! O mare parte din şerpii neveninoşi pot fi manevraţi cu uşurinţă, fără să creeze probleme. Totuşi, nu uita să te interesezi despre acest aspect înainte de a cumpăra şarpele!
Alege un şarpe care să nu fie foarte mofturos la mâncare! Având în vedere că eşti la început şi nu ai experienţă cu şerpii, ar fi bine ca prima reptilă de acest gen pe care o alegi să nu fie foarte pretenţioasă. Poţi opta, de exemplu, pentru un şarpe de porumb.
Ai grijă la igiena reptilei! Dacă ştii că stai prost cu sistemul imunitar sau că în casa ta se află şi copii, e neapărat să te îngrijeşti foarte atent şi să citeşti foarte multe informaţii despre igiena reptilelor! Majoritatea reptilelor poartă în intestine bacteria Salmonella care se poate dovedi foarte periculoasă dacă este transmisă omului.