Reptilele ca animale de companie

 Trebuie să recunoaștem că, la o primă vedere, cuvântul “reptile” ne poate duce cu gândul la ceva de care să ne fie teamă. Acest lucru se întâmplă, poate, și din cauză că nu știm atât de multe lucruri despre o iguană, o șopârlă, sau o broască țestoasă, pe cât știm despre clasicele animale de companie, câinii și pisicile. Cu toate acestea, în special peste hotare, tot mai multe persoane preferă să țină în casă o reptilă și, mai mult decât atât, se atașează rapid de ea, considerând-o parte din familie.

Pentru noi nu este deloc de mirare acest lucru, deoarece știm deja cât de mult ne poate schimba viața un animal de companie, oricare ar fi el. Voi v-ați putea imagina cum ar fi să mergeți într-un petshop să aruncați o privire și să vă întoarceți acasă cu un șarpe sau o iguană? Ei bine, vă garantăm că nu este deloc imposibil ca acest lucru să vi se întâmple!

De ce să luăm acasă o reptilă

Foarte multe persoane percep animalele de companie drept niște ființe menite să se alinte, să se joace, sau să doarmă în pat cu stăpânii. Primul motiv pe care cineva l-ar da atunci când ar refuza să conceapă ideea de a-și lua ca animal de companie o reptilă este acela că reptilele au sânge rece și nu sunt, aparent, capabile să fie credincioase cuiva. Ei bine, trebuie să știți că, atunci când vine vorba de reptile, a avea sânge rece nu este o stare, ci un mod de a fi. Reptilele pot să recunoască vocile oamenilor, să vadă și să miroasă; mai mult decât atât, unele sunt capabile chiar să învețe. Anumitor specii chiar le place interacțiunea cu oamenii, iar dacă sunt îngrijite corespunzător pot trăi chiar mai multe decât alte tipuri de animale de companie.

Avantajele conviețuirii cu o reptilă

Un avantaj foarte important al conviețuirii cu o reptilă este acela că ele se adaptează foarte ușor la orice habitat, de la trunchiurile copacilor și culmile munților, până la nivelul mării și chiar în apă. Este pur și simplu fascinant să explorezi lumea lor și, mai ales, să realizezi cât de complexe pot fi aceste ființe.

Dacă ajungi să fii stâpânul unei reptile, trebuie să te documentezi cu privire la modul în care se adaptează la factorii externi, comportamentul lor, modalitățile de camuflare și reproducere și nutriția de care au nevoie pentru a se dezvolta corespunzător. Procesul de documentare este extrem de interesant, mai ales atunci când studiezi istoria reptilelor și căile prin care poți ține acasă la tine un astfel de exemplar. Din proprie experiență îți spunem că, odată ce ai pătruns în lumea reptilelor, vei fi absorbit fără să îți dai seama și îți vei schimba radical mentalitatea în ceea ce le privește. Cei dintre voi care sunt deja iubitori de reptile știu exact despre ce vorbim, iar ceilalți, care încă sunt sceptici, au acum ocazia să descopere și o altă latură a acestor animale.

5 motive pentru care reptilele pot fi animalele de companie perfecte

  1. Nu ocupă mult spațiu. Dacă ai o locuință mică, sau pur și simplu nu vrei să stai să strângi tot timpul păr de pisică, sau de câine de prin casă, o iguană, sau o broască țestoasă te poate scăpa de corvoadă. Având în vedere că ele sunt de mici dimensiuni, nu vei avea bătăi de cap cu privire la zgârieturi pe mobilă, păr pe pat, pantofi roși, sau alte nâzbâtii de acest fel pe care le fac, de obicei, câinii și pisicile.
  2. Ieși din tipare. Dacă îți dorești un animal de companie, însă nu vrei ceva ce are toată lumea, o reptilă este soluția potrivită pentru tine.
  3. Liniște. În ciuda aparențelor, o reptilă pe post de animal de companie îți oferă extrem de multă liniște și te poate ajuta să te relaxezi. Am putea spune, chiar, că reptilele pot fi considerate animale de companie terapeutice, întrucât îți dau acea senzație de pace și calm.
  4. Timp. Atunci când ai o reptilă, nu trebuie să te mai trezești la 6 dimineața pentru a o scoate la plimbare. Atâta timp cât îi creezi un spațiu prielnic, în care să se simtă confortabil, micul tău prieten nu va avea alte cerințe, în afară de hrană, desigur. Așadar, dacă alegi o reptilă ca animal de companie, nu mai trebuie să te îngrijorezi că nu ai timp pentru ea.
  5. Trăiesc mai mult decât alte animale de companie. Ce poate fi mai dureros decât să îți pierzi cel mai bun prieten? Animalele de companie ajung să fie, în cele mai multe cazuri, cele mai apropiate și mai dragi ființe ale stăpânilor, care își doresc ca acestea să rămână lângă ei pentru totdeauna. Totuși, oricât încercâm noi să le facem viața frumoasă și îndelungată, câinii și pisicile nu pot trăi la fel de mult ca noi. Dacă unele persoane se pot împăca cu ideea, altora le este foarte greu să accepte așa ceva, așa că preferă, în schimb, o reptilă, care poate trăi chiar mai mult de 100 de ani.